Imi este dor

  De foarte multå vreme nu am mai urcat pe munte, cu toate cå privesc spre el zilnic, iar aståzi trezindu-må cu lumina soarelui invadand casa, chiar am simtzit asa un dor pt. traseele mele zilnice de la Skillevollen (uneori chiar panå sus la adåpostul Nybua) din Mo i Rana. Nu era un traseu greu, fiind folosit pt. jogging si de cåtre sportivii de la baza de schi, de iubitorii naturii si de pensionarii din zona Båsmoen si nu numai.

 

In perioada de schi foloseam traseul prin pådure, in rest imi plåcea så urc direct pe partie cu toate cå era mai abrupt si anevoios, inså intorcand capul aveai o priveliste asupra intregului oras.

Aproape la fiecare vf. de potecå se aflå cate un adåpost de genul åsta, unde se aflå un caiet in care scrie fiecare trecåtor data,ora si numele. In ultima zi a fiecårui an se intalnesc majoritatea acelora care urcå des in acea zonå, la o cafea fåcutå pe foc si se premiazå aceia care au urcat si semnat in caiet de cele mai multe ori ( nu existå trisori, ci doar iubitori de naturå si sport si nici vanåtori de premii)

La acest adåpost am urcat in urmå cu 2ani de 78 de ori, pe cand un pensionar urca zilnic dim. in jur de ora 9 si seara la dif. ore. pe orice tip de vreme.

Am atatea amintiri frumoase si de neuitat din acea regiune a Norvegiei :-)

 

Cu toate strådaniile mele nu pot accelera refacerea piciorului operat, iar eu care nu am vrut så cred cå o så trebuiascå 9 luni(?!) pt. refacere, trebuie så-mi pun putzinul de råbdare råmas la grea incercare.

Totusi acum cå am scos masina de dormit de la garaj, existå posibilitatea unor mici excursii de weekend prin imprejurimile Oslo ... la pescuit, poate :-)